Lufthansa, amendată pentru discriminarea unor pasageri evrei. Ce a făcut compania aeriană

Publicat: 16 10. 2024, 08:43
Actualizat: 16 10. 2024, 08:45
Sursă foto: Pixabay

Compania aeriană Lufthansa a fost amendată cu 4 milioane de dolari de Departamentul de Transport al Statelor Unite (DOT), după ce a discriminat un grup de pasageri evrei.

De ce nu a permis îmbarcarea grupului

Incidentul s-a întâmplat în mai 2022. Lufthansa a interzis îmbarcarea unui grup de 128 de persoane careu purtau haine tradiționale evreiești, pe un zbor din New York în Budapesta, cu escală în Germania, conform G4media.

DOT a menționat că unele persoane din grup s-au comportat inadecvat, dar compania aeriană a pedepsit tot grupul pentru acest lucru, chiar dacă mulți nici nu se cunoșteau între ei și nici nu călătoreau împreună.

Unii pasageri nu ar fi respectat politica privind măștile, iar personalul companiei aeriene a fost surprins în timp ce le explica pasagerilor că „toată lumea trebuie să plătească” pentru greșelile unora, iar „toată lumea” însemna evreii veniți din New York.

Lufthansa va face un program de formare

Este cea mai mare sancțiune pe care DOT a dat-o vreunei companii aeriene pentru încălcarea drepturilor civile.

„Nimeni nu ar trebui să fie discriminat atunci când călătoreşte, iar acţiunea de astăzi transmite un mesaj clar industriei aeriene că suntem pregătiţi să investigăm şi să luăm măsuri ori de câte ori sunt încălcate drepturile civile ale pasagerilor”, a transmis secretarul Transporturilor din SUA, Pete Buttigieg.

Lufthansa a declarat, marți, că a cooperat cu DOT pe durata anchetei și a colaborat și cu Comitetul Evreiesc American pentru a crea un program de formare pentru managerii și angajații săi care să combat antisemitismul și discriminarea.