Ludovic Orban, despre alegerile parlamentare: Marea majoritate a țărilor sunt deschise la organizarea de secții de votare. Până acum, foarte puține state pun restricții

Publicat: 12 11. 2020, 18:32
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Ludovic Orban a precizat, joi, că majoritatea statelor în care există comunități numeroase de cetățeni români și-au arătat deschiderea față de organizarea de secții de votare pentru alegerile parlamentare din România. „Noi suntem în negocieri foarte serioase, pot să vă spun, până acum, că foarte puține țări pun restricții”, a subliniat prim-ministrul.

Ludovic Orban, despre organizarea alegerilor parlamentare peste hotare

„Vom avea un rezultat privitor la secţiile de votare şi mai ales la regulile care trebuie respectate în materie de derulare a procesului electoral într-un orizont de timp sfârşitul săptămânii, începutul săptămânii viitoare. Sigur, există posibilitatea să nu fie definitive aceste decizii pentru că nu putem anticipa care este evoluţia epidemiei în anumite ţări în care există o diasporă românească numeroasă, dar noi suntem în negocieri foarte serioase, pot să vă spun, până acuma, că foarte puţine ţări, să zic, pun restricţii. Marea majoritate a ţărilor sunt deschise la organizarea de secţii de votare, sigur, rămâne să stabilim condiţiile efective în care urmează să se organizeze secţiile de votare, să se deruleze procedura de vot, inclusiv ceea ce am discutat şi dimineaţă, legat de faptul că acolo unde există restricţii de circulaţie să se permită cetăţenilor români care se duc la secţia de votare să fie excepţie de la restricţia de circulaţie”, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban, potrivit News.ro.

Campania electorală pentru alegerile parlamentare a început deja. Condiții stricte de protecție sanitară

În România, campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie a începutîn 6 noiembrie,și se va încheia pe data de 5 decembrie, la ora 7. Pentru românii din străinătate, scrutinul va avea loc în zilele de 5 și 6 decembrie, în timp ce pe teritoriul României acesta se va desfășura în ziua de 6 decembrie, între orele 7 și 21. În contextul pandemiei de COVID-19, campania electorală se va desfășura în condiții speciale de protecție sanitară.

„Începe campania electorală și va fi o campanie în condiții foarte stricte și urmează votul. Invit Guvernul să se implice total pentru a garanta organizarea în cele mai bune condiții a alegerilor și în condiții de siguranță sanitară. Este posibil, am dovedit-o cu ocazia alegerilor locale care au avut loc în urmă cu puțin timp. Există multe discuții în spațiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie.Vă spun foarte clar, democrația nu poate fi pusă în paranteză. Democrația trebuie garantată și democrația se garantează prin alegeri libere și națiunile puternice țin la alegerile democratice, chiar și condiții de criză. Acum puține ore au avut loc alegerile în SUA (…) Alegerile au avut loc în condițiile în care au aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi. Totuși alegerile s-au organizat și au avut o prezență record. (…) Așa fac națiunile puternice, iar națiunea română este o națiune puternică!”,declara președinteleKlaus Iohannis, în ajunul campaniei.