Mulți americani au aprelat uneori la împrumuturi riscante (împrumuturi pe termen scurt cu rate ale dobânzilor ridicate) în timp ce se confruntă cu prețurile la alimente care au crescut cu 25% de când Biden a devenit președinte în ianuarie 2021.
Creșterea prețurilor la alimente a depășit creșterea istorică de 20% a costurilor vieții care a urmat pandemiei, afectând gospodăriile din întreaga țară și alimentând nemulțumirea economică și politică larg răspândită, potrivit BBC.
Pentru președinte, care se confruntă deja cu îndoieli serioase cu privire la vârsta și puterea lui de a duce la bun sfârșit un nou mandat, problema costului vieții prezintă o provocare majoră, amenințând să diminueze prezența la vot în rândul susținătorilor la un scrutin care ar putea fi decis, ca și ultimele două, de câteva zeci de mii de voturi din statele cheie.
În toată țara, americanii au cheltuit, în medie, peste 11% din veniturile lor pe mâncare, inclusiv pe mese la restaurant anul trecut – o proporție mai mare decât oricând din 1991.
Creșterea prețurilor la alimente a lovit în mod deosebit gospodăriile tinere, cu venituri mai mici și minoritare – părți cheie ale coaliției care l-au ajutat pe Biden să câștige Casa Albă în 2020.
Însă îngrijorările legate de această problemă sunt larg răspândite: un sondaj Pew la începutul acestui an a constatat că 94% dintre americani erau cel puțin îngrijorați de creșterea prețurilor la alimente și la bunurile de consum.
În loc de alimente proaspete și produse de marcă de care obișnuiau să se bucure, acum mulți americani se aprovizionează cu tăiței ramen și legume congelate – și mănâncă doar de două ori pe zi pentru că nu își pot permite mai mult.
La dezbaterea prezidențială de luna trecută, prima întrebare a fost despre inflație, iar Biden a încercat să transfere vina pe marile companii, acuzându-le de creșterea prețurilor – o afirmație care este aprig contestată în rândul economiștilor.
Dar, în ciuda creării de locuri de muncă și a șomajului scăzut, sondajele de opinie arată că alegătorii continuă să aibă încredere în adversarul lui Biden, fostul președinte Donald Trump, mai mult atunci când e vorba de problemele economice.