Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR: Majorarea salariilor poate fi benefică, pentru că va susţine consumul
O eventuală majorare a salariilor, prin creşterea directă sau reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, poate fi benefică, întrucât va susţine consumul, consideră consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru.
Croitoru spune că Executivul poate creşte salariile bugetarilor atât prin reducerea CAS la angajat, cât şi prin majorări directe, dar nu a menționat dacă bugetul poate susţine o acoperire integrală a diferenţei rămase între salariile actuale ale bugetarilor şi nivelul salarial din iulie 2010.
După ce salariile au fost reduse cu 25% în iulie 2010, bugetarii au primit anul trecut o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar urma să mai beneficieze de o creştere cu circa 16%.
O majorare directă cu 16% ar însemna o cheltuială suplimentară de personal de peste 3 miliarde de lei în acest an, adică o creştere anuală cu 6,4 miliarde lei, pornind de la o anvelopă salarială de 39,8 miliarde lei, nivel înscris în bugetul aprobat pe 2012.
”O reversare completă a acelei reduceri nu va putea avea loc mai devreme de 18-24 de luni, ceea ce înseamnă jumătatea acestui an”, a precizat Lucian Croitoru, citat de Mediafax.
Pe de altă parte, Croitoru a arătat că reîntregirea salariilor bugetarilor va trebui făcută în condiţiile în care în luna ianuarie a fost colectat la buget un excedent faţă de veniturile planificate, însă în februarie a fost un minus de două ori mai mare decât excedentul din luna precedentă.
Președintele Traian Băsescu a declarat miercuri în Parlament că are în vedere reîntregirea salariilor bugetarilor înainte de data de 1 iunie 2012, precizând că acest lucru este o „datorie” a sa, precum și a parlamentarilor.
Acordurile României cu FMI şi CE prevăd îngheţarea pensiilor şi salariilor pentru acest an, cu posibilitatea unor majorări prudente în cazul unor evoluţii peste program a veniturilor bugetare.