Londra: Mii de oameni protestează în stradă împotriva ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (FOTO)
Mii de britanici au ieșit pe străzile din Londra pentru a își arăta opoziția față de votul din 23 iunie, când s-a decis ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană. Aceștia au drapele europene și pancarte cu diverse mesaje "Breverse"- anularea Brexitului, "Brexitul este o prostie" și "Campania 'leave' a mințit". S-au auzit scandări precum "Te iubim, UE".
"Vreau să rămân în Uniunea Europeană. Putem face ceva atât timp cât articolul 50 nu este activat", a declarat pentru AFP unul dintre manifestanti, îmbracat în galben și albastru, culorile drapelului european, scris Hotnews. Acesta s-a referit la articolul din tratatul de la Lisabona care permite declanșarea procesului de ieșire din UE.
"Am luat decizia greșită din cauza minciunilor campaniei pro-Brexit. Vreau să ne revizuim decizia", a completat un alt manifestant.
Un lung cortegiu de protestari a plecat la scurt timp după ora locală 12 în direcția Parlamentului de la Park Lane, de-a lungul Hyde Park, în centrul Londrei.