Londra: Anchetă deschisă, după ce au fost descoperite peste 77.000 de semnături false pentru organizarea unui nou referendum

Publicat: 27 06. 2016, 11:31
Foto: newsweek.com

Comisia pentru petiții a Camerei Comunelor a anunțat că a deschis o anchetă privind semnăturile strânse pentru organizarea unui nou referendum în Marea Britanie.

Autoritățile ar fi descoperit peste 77.000 de semnături false pentru această petiție.

“Anchetăm informaţii privind folosirea frauduloasă a site-ului de petiţii. Semnăturile descoperite ca fiind fraudate vor fi îndepărtate”, se arată într-un comunicat al Comisiei pentru petiţii a Camerei Comunelor, postat de Twitter, informează The Telegraph.

Astfel, conform datelor oficiale, petiţia părea să fi fost semnată de 39.411 locuitori ai Vaticanului, stat cu o populaţie de 800 de locuitori.

23.778 semnături ar fi venit și din Coreea de Nord, una dintre țările cu cea mai slabă acoperire la internet.

Cu o populaţie permanentă de zero persoane, insulele britanice South Georgia şi Sandwich au furnizat peste 3.000 de semnături.

De asemenea, câteva sute de semnături ar fi venit și din Antarctica, Aruba, Bermuda, China, Hong Kong sau Japonia.

Până duminică la prânz, 2,5 de milioane de semnături au fost adăugate la această petiție, care urmează a fi discutată în Parlamentul de la Londra.

Totuși, legislația din regat nu permite organizarea unui nou referendum în privinţa apartenenţei la Uniunea Europeană, pentru că propune introducerea unei legi retroactive, susțin experţii.

51,9% dintre britanici au votat pentru ieşirea din UE, iar 48,1% au votat pentru rămânerea în blocul comunitar, potrivit rezulttaelor finale ale referendumului de pe 23 iunie.