Londra: 88 de răniți după ce tavanul teatrului Apollo s-a prăbușit în timpul unui spectacol (VIDEO)

Publicat: 20 12. 2013, 15:28

Tragedie la teatrul Apollo din Londra. 88 de oameni au fost răniţi, dintre care şapte sunt în stare gravă, după ce acoperişul clădirii s-a prăbuşit chiar în timpul unui spectacol,  joi seară. Pompierii au intervenit cu 8 autospeciale, iar poliţia metropolitană a anunţat că răniţii au fost transportaţi la spital.

După aproximativ 40 de minute de la începerea spectacolului „The Curious Incident Of The Dog in the Night-time”, spectatorii au auzit un zgomot puternic şi ţipete, însă au crezut că totul face parte din scenariu.

„Am auzit o bubuitură, apoi pe cineva care a ţipat. Iar altcineva a strigat: Atenţie! Iar apoi acoperişul s-a prăbuşit”, a declarat un martor pentru CNN.

Pompierii au anunţat că asupra spectatorilor s-a prăbuşit un balcon, însă mai mulţi martori, citaţi de BBC, au declarat pe reţele de socializare că au văzut părţi ale acoperişului, căzute peste spectatori.

Autorităţile nu au confirmat dacă au fost oameni prinşi sub dărâmături, însă au anunţat că, în momentul producerii tragediei, 720 de persoane se aflau în teatru.

Premierul britanic, David Cameron, le-a mulţumit, într-o postare pe Twitter, echipelor de salvare pentru rapiditate.

Teatrul Apollo se află în centrul istoric al Londrei, lângă Piccadilly Circus, o zonă plină în permanenţă de turişti.

Tavanul unui teatru din Londra s-a prăbușit, rănind 88 de persoane