Locuitorii unui sat din sudul Republicii Moldova au semnalat o dronă căzută în localitatea lor

Publicat: 10 11. 2024, 16:14
Sursa foto: Poliția Republicii Moldova

Locuitorii unui sat din Republica Moldova sunt în alertă după ce au anunțat autoritățile cu privire la găsirea unei drone.

Poliția din localitatea Căușeni, un sat din sudul Republicii Moldova, în apropiere de granița cu teritoriul separatist Transnistria, a fost sesizată cu privire la o dronă care ar fi căzut în această localitate, transmite Ziarul de Gardă.

Potrivit Poliției, la fața locului sunt prezente toate serviciile specializate, iar specialiștii secției tehnico-explozive a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP urmează să investigheze aparatul de zbor.