Un locotenent al armatei ucrainene susține că soldații ruși luptă „ca proștii”, că n-au nicio strategie și pică mereu în aceleași capcane.
„Rușii luptă ca proștii. Nu au strategie sau tactică. Ei cad mereu în aceleași capcane și comandanții lor îi imping să avanseze”, a susținut locotenentul Tatiana Ciornovol într-un interviu pentru CBS News, citat de Business Insider.
Într-un alt interviu pentru CBS News, Andriy Rogalski, soldat ucrainean voluntar, a vorbit despre atacurile forțelor rusești asupra orașelor ucrainene: „E iadul pur și simplu ce au făcut”.
De altfel, apar tot mai multe relatări despre militarii ruși care sunt cu moralul la pământ, prost instruiți, fără mâncare și fără coordonare. Iar unii nici nu mai respectă ordinele.
În ultimele zile, tot mai mulți oficiali occidentali au susținut că președintele rus Vladimir Putin nu e bine informat despre războiul din Ucraina. Consilierii săi se feresc să-i spună adevărul. De asemenea, există tensiuni între el și conducerea militară. Au vorbit despre asta, printre alții, președintele american Joe Biden, cancelarul german Olaf Scholz și Ben Wallace, secretarul britanic al Apărării.
La mijlocul lunii matie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat direct soldaților ruși. El a spus că le dă șansa de a fi tratați cu demnitate, omenește, dacă se predau.
„Vă ascultăm conversaţiile în interceptări, auzim ce credeţi despre acest război fără sens, despre această ruşine şi despre statul vostru. Auzim totul!
Dacă vă predați forțelor noastre, vă vom trata cum trebuie tratați oamenii – cu demnitate, așa cum NU ați fost tratați în armata voastră, așa cum armata voastră nu tratează oamenii noștri. Alegeți!”, le-a spus Zelenski soldaților ruși.