Stațiile de cale ferată din Vilnius și Noua Vilnaau fost împânzite de polițiști după ce au fost primite informări conform cărora prin Lituania s-ar putea să fie transferați cu trenul în regiunea Kaliningrad mai mulți militari ruşi.
“De la angajații Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe au fost primite informații că un tren este plin de tineri ruși de vârsta recruților militari. Prin urmare, am luat măsuri de securitate. Personalul nostru a verificat trenul, dar toți pasagerii aveau documentele și vizele valabile. Nu avem obiecții împotriva lor, nu putem să le interzicem traversarea teritoriului nostru”- a declarat Rokas Pukinskas, reprezentant al Serviciului Grăniceri, scrie Pagina de Rusia
„Potrivit informațiilor noastre, tinerii erau elevi ai școlii de navigație. Existau suspiciuni că sunt membri ai armatei ruse. În aceste cazuri trenul este oprit, ei sunt scoși din tren și întorsi acasă. Au existat astfel de cazuri. Dar de această dată erau elevi…”, a spus Ministrul lituanian al apărării Juozas Olekas.