Lisabona: Sute de pensionari au protestat față de reducerea pensiilor
Sute de pensionari au manifestat, miercuri, la Lisabona, împotriva noilor reducei a pensiilor anunțate de Guvern, relatează AFP.
„Încetaţi să furaţi banii celor care şi-au petrecut viaţa muncind!”, au scandat manifestanţii, care au protestat în faţa Parlamentului de la Lisabona, unde a fost dezbătută miercuri o măsură ce prevede creşterea cotizaţiilor pensionarilor.
„Nu avem cu ce să plătim ceea ce au furat alţii”, „Nu confiscării pensiilor”, scria pe pancartele manifestanţilor.
În decembrie, Curtea Constituțională a respins o măsură care prevedea reducerea cu aproape 10% a pensiilor mai mari de 600 de euro ale funcţionarilor, Guvernul a prezentat o altă soluţie, având în vedere introducerea de contribuţii pentru toate pensiile.
Astfel, Guvernul a decis să extindă aplicarea taxei de solidaritate pentru pensii. Contribuţia, a cărei taxă variază între 3,5 şi 10% din pensiile mai mari de 1.350 euro pe lună, se va aplica acum începând de la 1.000 de euro.
„Pensionarii sunt încă o dată jefuiţi de Guvern. Aceste măsuri reprezintă o creştere brutală a impozitelor”, a declarat pentru AFP Antonio Dias, un pensionar din Lisabona.
„Pensia mea a scăzut de la 2.200 de euro la 1.500 de euro, iar aceasta nu include încă noua măsură a Guvernului. Acesta înseamna furt!”, a afirmat Luisa Vitorino, fost funcţionar la Portugal Telecom.
„Este nedrept. Nu trebuie să uităm că numeroşi pensionari sunt în prezent nevoiţi să-şi ajute copiii şi nepoţi aflaţi în şomaj”, a adăugat, la rânndul său, Casimiro Menezes, preşedintele unei asociaţii a pensionarilor.
Măsurile vizând reducerea pensiilor, care sunt însoţite, totodată, de o creştere a cotizaţiilor de sănătate pentru funcţionari, are drept obiectiv să compenseze lipsa de încasări la buget provocată de decizia Curţii Constituţionale, estimată la 388 de milioane de euro.