Frauke Petry, președinta Alternativei pentru Germania (AfD), a lansat un apel pentru eliminarea din Constituție a dreptului fundamental la azil politic. În schimb, formațiunea de expremă-dreapta solicită înlocuirea acestuia cu un alt drept, care să nu aibă caracter obligatoriu pentru autoritățile de la Berlin.
Apelul a fost lansat în contextul în care ajungerea în Germania a peste un milion de imigranți în ultimii doi ani a generat îngrijorări cu privire la securitatea cetățenilor germani, dar și în privința șanselor de integrare a noilor veniți.
Pe acest fond, grupările populiste și de extremă-dreapta se bucură tot mai mult de suportul germanilor, iar la alegerile generale din septembrie 2017 AfD ar putea obține un număr important de voturi.
”Suntem în favoarea schimbării legii azilului exprimată în articolul 16a şi credem că acest drept ar trebui să fie modificat într-un privilegiu acordat de către stat”, a declarat Frauke Petry, pentru Die Zeit, citat de Reuters.
Aceasta a precizat că, în opinia sa, refugiații care fug din calea războiului trebuie ajutați, dar majoritatea noilor veniți în Germania nu se află într-o astfel de situație.
”Nu este cu siguranţă obligaţia germanilor de a adăposti de două ori mai mulţi solicitanţi de azil decât toate ţările europene puse laolaltă”, a insistat liderul AfD.