Sistemul de administrare capitalist ar putea fi aplicat şi în Coreea de Nord, a cărei economii este, momentan, zdruncinată.
Decizia a fost anunţată de noul lider nord-coreean, Kim Jong-Un, citat de postul de radio Vocea Rusiei. Liderul de la Phenian a lansat o dezbatere naţională pe baza unor eventuale reforme economice, bazate pe un sistem de teorii şi calcule, prin care situaţia gravă în care se află Coreea de Nord ar putea fi reabilitată.
Estimările experţilor au arătat că aproximativ 3 milioane de nord-coreeni suferă de foamete.
Program de apărare dezvoltat în regiunea nord-coreeană
Între timp, Coreea de Nord continuă să îmbunătăţească strategiile militare şi tehnologice. Săptămâna trecută a fost lansată o rachetă Taepodong-2, care s-a dezintegrat în aer, la scurt timp de la ridicare. Washingtonul a catalogat lansarea rachetei drept o „provocare” din partea Phenianului, care ar fi încălcat rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU.
Kim Jong-Un a declarat în primul discurs adresat naţiunii că, prin noul program de apărare, Coreea de Nord va fi protejată de eventualele ameninţări cu bombe atomice ale inamicilor.