Liderul autoproclamat al grupării Statul Islamic, irakianul Abu Bakr al-Baghdadi, apare, pentru prima dată, în clasamentul celor mai puternice personalități din lume, realizat de revista americană Forbes, informează AFP.
Abu Bakr al-Baghdadi, autoproclamat în luna iunie calif al musulmanilor din toată lumea, a intrat pe poziția 54 în topul alcătuit de Forbes.
Pe de altă parte, președintele rus, Vladimir Putin ocupă, pentru al doilea an consecutiv, primul loc, înaintea președintelui american Barack Obama. Putin și-a consolidat poziția după anexarea penisulei Crimeea în martie, orchestrarea conflictului din Ucraina și semnarea unui contract de mai multe miliarde de dolari cu China pentru constructia unui oleoduct.
Pe locul al treilea se află liderul chinez Xi Jinping, fiind urmat de Papa Francisc care este poziționat pe treapta a patra. A cincea în clasament este Angela Merkel.
Doar 9 femei au fost incluse în acest top, printre care se numără și frantuzoaica Christine Lagarde, șefa FMI, care ocupă poziția 33.