Liderul de la Tiraspol afirmă că pensiile transnistrienilor au fost reduse cu 30% din cauza Uniunii Europene și a Ucrainei
Liderul administrației separatiste de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, susține că pensiile locuitorilor din Transnistria au fost reduse de la începutul acestui an cu 30% pentru că Uniunea Europeană ar fi intenționat să aplice un embargo importurilor de mărfuri din regiune, dar și din cauza riscului unei „agresiuni militare” din partea Ucrainei.
Șevciuk, liderul de stat din Tiraspol a adresat transnistrienilor un mesaj prin care sugerează că există două cauze care au determinat autoritățile separatiste să decidă reducerea substanțială a veniturilor bugetarilor din stânga Nistrului.
„Prima era că, pe 1 ianuarie 2016, Uniunea Europeană intenționa să ne lipsească de posibilitatea de a vinde mărfurile noastre pe piața sa. Dacă asta s-ar fi întâmplat, atunci aproape 20 de mii de transnistreni ar fi putut pierde locurile de muncă. Iar a doua cauză importantă: în 2015, Transnistria a trebuit să facă față riscului unei agresiuni militare din partea Ucrainei. Au avut recomandări ale experților militari de a crea un fond de rezervă pentru a înarma forțele militare. Sursele pe care le-am acumulat au fost direcționate pentru asigurarea capacităților noastre militare”, afirmă liderul transnistrean.
Acesta a precizat că această informație a fot clasificată drept „secretă”, pentru a asigura „securitatea națională” și pentru „a evita panica în rândul populației”.
Evgheni Șevciuk a învinuit majoritatea din legislativul regional de la Tiraspol, care îi face opoziție, că ar fi folosit această informație în ineterese electorale la alegerile din Sovietul Suprem din 2015 și la alegerile pentru funcția de președinte, programate în luna decembrie a acestui an, precizează radiochisinau.ro.
Liderul administrației de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk și președintele legislativului regional sunt considerați a fi principalii favoriți ai cursei electorale, în plină desfășurare în Transnistria. Adversarii nu își ascund aversiunea reciprocă și, potrivit mass-media de la Moscova, a fost necesară intervenția vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, care s-a aflat pe 11 octombrie în Tiraspol pentru a calma spiritele din Transnistria.