Liderii europeni cer Greciei să rămână în zona euro. Plan de rezervă în cazul unui ”divorț amiabil”

Publicat: 24 05. 2012, 09:17

În cadrul summit-ului informal de la Bruxelles, liderii europeni au cerut Greciei să continue reformele și programele de austeritate pentru a face în continuare parte din zona euro. Pe de altă parte, este luat în calcul și un plan de rezervă în cazul în care Grecia părăsește Uniunea, scrie Reuters.

”Vrem Grecia în zona euro, dar insistăm ca autoritățile să-și respecte angajamentele” a spus cancelarul german Angela Merkel după aproape șase ore de discuții cu liderii europeni.

Ba mai mult, ministrul grec de Finanțe a negat că s-ar fi discutat posibilitatea ca Grecia să iasă din UE.

„Sperăm să putem organiza şi prezenta un cadru consensual, care să reprezinte interesele comune ale Greciei şi ale zonei euro. Un cadru care să favorizeze stabilitatea, creşterea economică şi unitatea socială” a spus liderul socialiștilor din Grecia, Evangelos Venizelos.

Potrivit unui documet citat de Reuters care citează costurile individuale pentru statele membre în cazul în care Grecia și UE ajung la ”un divoț amiabil”, țara mediteraneană ar urma să primească circa 50 de miliarde de euro.

Pe de altă parte, problema eurobondurilor, adică uniformizarea datoriilor europene, a rămas un subiect delicat. Iar părerile au fost împărţite. Martin Schulz, Francois Hollande ori Mario Monti, s-au declarat în favoarea introducerii lor, în timp ce Angela Merkel a insistat că este necesară consolidarea uniunii fiscale.