Liderii BRICS au convenit să extindă organizația. Rusia, China și celelalte țări membre reprezintă deja peste 40% din populația lumii
Liderii țărilor din BRICS au căzut de acord asupra unor mecanisme pentru a lua în calcul aderarea unor noi membri la organizație, a anunțat Africa de Sud, miercuri, pavând calea pentru zeci de națiuni interesate să se alăture grupului care reprezintă deja peste 40% din populația lumii, potrivit Reuters.
Liderii BRICS au covenit, la summitul din Africa de Sud, să extindă organizația
Acordul de extindere ar putea să contribuie la asigurarea influenței globale pentru BRICS – Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud – într-un moment în care polarizarea geopolitică stimulează eforturile pe care le depun Moscova și Beijingul pentru a transforma organzația într-o contrapondere la Occident.
„Am căzut de acord pe chestiunea extinderii”, a declarat ministrul sud-african al afacerilor externe, Naledi Pandor, la Ubuntu Radio, un post condus de ministerul său, după întâlnirea liderilor BRICS de la summitul de trei zile din Africa de Sud.
„Avem un document pe care l-am adoptat ce stabilește îndrumări și principii, procese pentru a lua în considerare țări care doresc să devină membre ale BRICS (…). Acest lucru este unul foarte pozitiv”, a mai spus șefa diplomației sud-africane.
Extinderea BRICS a fost în vârful agendei la summitul de la Johannesburg. Toate statele membre își exprimaseră public susținerea pentru o eventuală mărire a organizației, însă au existat divergențe între lideri cu privire la dimensiunea și viteza cu care ar trebui să se întâmple acest lucru.
În plus, actualii membri ai BRICS au economii foarte diferite ca mărime, iar guvernele lor par să aibă puține obiective comune de politică externă, complicând procesul de luare a deciziilor prin consens.
Spre exemplu, China are o economie de peste 40 de ori mai mare decât cea a Africii de Sud, cea mai dezvoltată țară africană.