LIDERUL SUPREM AL IRANULUI ordonă reluarea programului de îmbogăţire a URANIULUI
Ayatollahul Ali Khamenei, conducătorul suprem al Iranului, a exclus luni continuarea negocierilor pentru prelungirea acordului nuclear cu puterile occidentale şi a cerut agenţiilor iraniene reluarea imediată a programului de îmbogăţire a uraniului, informează DPA.
Uniunea Europeană a propus prelungirea negocierilor pentru menţinerea înţelegerii din 2015, după ce SUA s-au retras din acord la începutul lunii mai. „Acest vis au europenilor nu se va realiza niciodată”, a declarat Khamenei, scrie Agerpres.
Iranul acceptase să îşi îngheţe programul nuclear în schimbul suspendării unor sancţiuni internaţionale. Alături de SUA şi Iran, termenii au fost conveniţi de Rusia, China, Regatul Unit, Franţa şi Germania. Preşedintele american Donald Trump a considerat însă că acordul este dezavantajos, deoarece nu limitează şi înarmarea cu rachete şi influenţa destabilizatoare a Teheranului în Orientul Mijlociu.
Ayatollahul Khamenei a cerut începerea „chiar de mâine” a pregătirilor pentru reluarea îmbogăţirii uraniului, fără niciun fel de limitări. El a afirmat că Iranul nu poate avea încredere în nicio ţară şi trebuie să se pregătească pentru eşecul acordului, în ciuda oricăror promisiuni din partea UE.