A murit LIDERUL mafiei din New York! ‘Șarpele’ avea o condamnare de 139 de ani

A murit LIDERUL mafiei din New York! 'Șarpele' avea o condamnare de 139 de ani
Foto: pixabay.com

Unul dintre liderii mafiei din New York,Carmine Persico, zis „Șarpele”,a murit la vârsta de 85 de anil

El a muritdupă 33 de ani de detenție, din cei 139 la care a fost condamnat.

Bărbatul a murit din cauza unor complicații, el fiind blonav de diabet, scrie BBC News.

A fost liderul uneia dintre cele mai cunoscute organizații mafiote din metropola americană, iar unii spun că acesta a continuat să condusă gruparea criminală din spatele gratiilor, fiind astfel unul dintre cei mai longevivi capi ai mafiei din istorie.

Născut în Brooklyn în 1933, acesta a abandonat școala și a devenit liderul unei grupări, fiind arestat la numai 17 ani după ce a omorât în bătaie un tânăr.

A ajuns apoi să facă parte din organizația Colombo, una dintre cele cinci organizații ale mafiei italiene din New York de la vremea respectivă, iar în anii 70 a reușit să se impună ca lider al ”familiei”.

„A fost cea mai fascinantă figură pe care am cunoscut-o în lumea interlopă”, a declarat un fost procuror federal.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)