Libia, declarată oficial „eliberată” de sub regimul colonelului Muammar Gaddafi

Libia, declarată oficial „eliberată” de sub regimul colonelului Muammar Gaddafi

Vicepreşedintele Consiliului Naţional Tranziţie a proclamat duminică „eliberarea” Libiei, în faţa a zeci de mii de persoane care s-au reunit la Benghazi, unde a început în februarie o mişcare de protest fără precedent faţă de regimul lui Muammar Kadhafi, relatează BBC.

„Declaraţie de eliberare. Ridicaţi-vă capetele. Sunteţi libieni liberi„, a declarat vicepreşedintele CNT şi purtătorul de cuvânt al noilor autorităţi, Abdel Hafez Ghoga, în cadrul unei ceremonii organizate la trei zile de la căderea Sirt şi moartea fostului lider.

Mii de persoane, care agitau drapelul verde-negru-roşu al noii Libii, s-au reunit în piaţa centrală din Benghazi, al doilea oraş din ţară, unde a început la jumătatea lui februarie o revoltă împotriva regimului lui Muammar Kadhafi, ucis joi.

Mai mulţi oficiali din cadrul CNT și noile autorităţi aflate la putere în Libia, asistau la ceremonia care a fost deschisă cu imnul național libian.

Această ceremonie de proclamare oficială a „eliberării” Libiei intervine la trei zile de la căderea Sirt, ultimul bastion al forţelor loiale lui Muammar Kadhafi, care a fost ucis joi după ce a condus ţara timp de 42 de ani.
 

Noii lideri ai Libiei au declarat oficial țara „eliberată” de Gaddafi

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`