Lelia Munteanu, despre demisiile neașteptate de la Vatican: Retragerea lui Greg Burke, o lipsă de curaj. Foarte preocupantă este singurătatea Papei Francisc

Jurnalista Lelia Munteanu comentează, într-un editorial publicat pe Gândul.info, faptul că purtătorul de cuvânt al Vaticanului, americanul Greg Burke, şi adjuncta acestuia, spaniola Paloma Garcia Ovejero, şi-au dat demisia la începutul acestei săptămâni.

Muneanu consideră că retragerea lui Greg Burke reprezintă o lipsă de curaj și precizează că fostul purtător de cuvânt de la Vatican ”nu s-a deranjat măcar să confecţioneze vreun motiv”. Aceasta amintește că „în ultima zi a anului, a aşternut pe contul său de Twitter câteva fraze de circumstanţă, menite să întreţină speculaţiile. (…) Într-o postare ulterioară, a ţinut să adauge că decizia a fost cântărită cu câteva luni înainte şi ambii sunt foarte împăcaţi cu ea. Cred că această precizare e menită mai degrabă să înlăture suspiciunea că plecarea ar avea legătură cu proaspăta numire a marelui vaticanist Andrea Tornielli ca director editorial în Departamentul de Comunicare”.

În contextul tensiunilor care există în Curia Romană pentru că ”Papa Francisc a reuşit să-i deranjeze pe mulţi cu principiile de la care nu abdică”, Lelia Munteanu susține că gestul lui Burke ”alimentează cele mai sinistre teorii conspiraţioniste, între care războiul iezuiţilor (care, de subliniat, n-au fost niciodată protejaţi de Papă) cu prelatura Opus Dei (şi unii şi ceilalţi dintotdeauna influenţi în zona de interfaţă a Sfântului Scaun cu media).

Odată cu plecarea lui Greg Burke, Suveranul Pontif pierde un pion important în şahul eclesiastic pentru reformarea Curiei”.

În acest moment, în care reforma de Comunicare a Vaticanului este în impas, Munteanu consideră că mult mai îngrijorătoare este „singurătatea Papei Francisc, în mediul ostil al unora care nu sunt dispuşi să-şi piardă privilegiile”.

Lelia Munteanu își încheie editorialul cu o anecdotă subtilă:

“Un franciscan, un dominican şi un iezuit iau cina împreună, când izbucneşte o furtună şi se stinge lumina.
– E mesajul lui Dumnezeu! se agită franciscanul. Dacă ne-ar fi fost de ajuns să fim luminaţi de razele binefăcătorului Soare, care scaldă în lumina sa întreaga viaţă a naturii, acum am mai fi păstrat oarece lumină în noi.
– De bună seamă, constată dominicanul, e o lecţie divină. Mai întâi, Dumnezeu a vrut să ne arate şi apoi să ne demonstreze că ne încumetăm să credem, din vanitate, non solum, că am îmblânzit forţele naturii, sed etiam, că am captat energia apelor. Şi astfel…
Dominicanul n-apucă să-şi încheie peroraţia. Se aprinde lumina. (Iezuitul se dusese să recupereze siguranţele)”.