Legea împotriva „propagandei” LGBT+ a fost promulgată de președintele bulgar Rumen Radev

Publicat: 15 08. 2024, 20:27
Sursa foto: Freepik.com

Legea împotriva „propagandei” LGBT+ a fost promulgată de președintele bulgar Rumen Radev. Șeful statului a ignorat astfel cererea de veto a Consiliului Europei, a informat AFP.

„Şeful statului şi-a exprimat opinia cu privire la amendament, semnând un decret pentru a fi publicat” în Jurnalul Oficial, a anunţat preşedinţia bulgară într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Rumen Radev a promulgat legea împotriva „propagandei” LGBT+

În urmă cu aproximativ o săptămână, Bulgaria a adoptat o lege asemănătoare cu cea din Ungaria și Rusia care interzice școlilor să „încurajeze” orientarea sexuală „non-tradițională” și identitatea de gen „diferită de cea biologică”.

Decizia bulgarilor a provocat numeroase proteste. Aproximativ 70 de ONG-uri au cerut președintelui să facă uz de dreptul său de veto pentru a împiedica punerea în aplicare a acestuia. 6.000 de persoane au semnat o petiție.

Comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului și-a exprimat „îngrijorarea” și l-a îndemnat pe Radev „să nu semneze” legea. Autorităților li s-a cerut să „combată discriminarea și retorica ostilă la adresa presoanelor LGBT+, inclusiv odată cu apropierea alegerilor”.

Pentru Denitsa Lubenova, avocatul asociației LGBT+ Deistvie (Acțiune), aceștia „au profitat” de contextul actual de „război cultural” în jurul Jocurilor Olimpice pentru a promova această reformă.