Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunțat că forțele navale ruse efectuează execiții cu rachete în largul Siriei, informează Reuters.
„În privinţa exerciţiilor desfăşurate în Marea Mediterană, nu am informaţii despre programul acestora, dar este cunoscut faptul că Forţele navale ruse efectuează astfel de exerciţii în mod constant. Manevrele navale se desfăşoară prin respectarea în totalitate a normelor internaţionale”, a declarat Lavrov. Exercițiile navale se vor încheia pe 17 septembrie.
NATO s-a arătat preocupată de prezența militarilor ruși în Siria, unele surse afirmând chiar că militari ruși sunt implicați în confruntări insurgente și antiteroriste de partea serviciilor de securitate siriene.
Serghei Lavrov a confirmat că Rusia a trimis echipamente pentru a ajuta regimul Basar Al-Assad să lupte contra Statului Islamic.
„Există militari ruşi în Siria, în principal pentru a coordona trimiterea echipamentelor şi a oferi instruire trupelor siriene”, a explicat oficialul rus.
De altfel, Serghei Lavrov, i-a propus omologului său american, John Kerry, constituirea unei coaliții internaționale antijihadiste, din care să facă parte Rusia, Statele Unite și alte state precum Siria și Iranul.
Siria se confruntă de aproape patru ani cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic. Bilanțul depășește 220.000 de morți, iar zeci de mii de sirieni au fugit în Europa pentru a scăpa de război.