Alegerile prezidențiale din Republica Moldova, ce se vor desfășura pe 1 noiembrie, vor marca introducerea unor noi reguli menite să facă imposibilă interzicerea transportării organizate a alegătorilor la secţiile de votare, anunţă Comisia Electorală Centrală de la Chişinău.
În scopul evitării transportării organizate a alegătorilor către secţiile de votare, în ziua alegerilor, în perioada de timp rezervată votării, respectiv între orele 07:00 şi 21:00, se va permite deplasarea pe teritoriul ţării doar a autovehiculelor a căror capacitate nu este mai mare de 8 persoane şi a transportului rutier de persoane prin curse regulate care funcţionează potrivit legislaţiei Republicii Moldova.
Mai exact, în intervalul orar în care se desfăşoară votul în 1 noiembrie se interzice organizarea, de către concurentul electoral sau de către alte persoane în interesul concurentului electoral, a transportului alegătorilor la secţia de votare; efectuarea transportării alegătorilor la secţia de votare cu scopul de a-i determina să voteze pentru unul din candidaţi; a efectua transportul alegătorilor la secţia de votare cu autobuze/autocare sau a efectua transportul alegătorilor la secţia de votare de către operatorul de transport rutier în regim taxi, conform unor înţelegeri cu terţe persoane, altele decât călătorul/alegătorul, cu excepţia cazurilor alegătorilor cu dizabilităţi’.
Potrivit Codului Penal, coruperea alegătorilor în schimbul votului pentru un candidat sau altul prin oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase se pedepseşte cu amendă de la 550 la 850 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la un an la 5 ani, în cazul persoanelor fizice, iar în cazul persoanelor juridice – cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Parlemantul European atrage atenția că Uniunea Europeană şi organizaţiile internaţionale ar trebui să monitorizeze îndeaproape situaţia din Republica Moldova, întrucât alegerile prezidenţiale programate pentru data de 1 noiembrie în această ţară vor fi un „test pentru democraţie şi statul de drept”, consideră Parlamentul European, potrivit unui comunicat de presă al legislativului european, difuzat miercuri.
Parlamentul European s-a declarat preocupat de ritmul lent al reformelor privind statul de drept şi lupta împotriva corupţiei din Republica Moldova, care continuă să sufere din cauza instabilităţii politice acute. Raportul adoptat marţi reafirmă angajamentul UE de a sprijini „calea europeană” a Republicii Moldova prin asociere politică, integrare economică şi reforme, şi salută „angajamentul susţinut” atât din partea autorităţilor moldovene, cât şi a societăţii pentru acest proces.
Raportul subliniază, de asemenea, „contribuţia constructivă a Republicii Moldova la cooperarea din cadrul Parteneriatului estic”.