Rusia se așteaptă ca Ucraina să accepte solicitările sale în cadrul negocierilor de pace, a declarat joi secretarul de presă al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov.
Acesta susține că Kievul trebuie să conștientizeze situația în care se află pentru a putea încheia un acord, informează TASS.
Purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov a făcut aceste declarații în timpul unei conferințe de presă, în momentul în care a fost întrebat de jurnaliștii ruși despre afirmațiile fostului secretar de stat american Henry Kissinger, ce a declarat că Ucraina ar trebui să renunțe la teritorii pentru a încheia un tratat de pace.
„Moscova așteaptă ca Kievul să accepte cererile Moscovei și să realizeze situația de facto – situația reală care există”, a explicat Peskov.
Într-o intervenție prin apel video la Forumul de la Davos, Kissinger atransmis că „negocierile trebuie să înceapă în următoarele două luni, înainte de a crea tulburări şi tensiuni care nu vor fi uşor de depăşit. În mod ideal, linia de demarcaţie ar trebui să fie o revenire la status quo ante”, sugerând că Ucraina ar trebui să accepte să renunţe la o mare parte din Donbas şi Crimeea.
„Continuarea războiului dincolo de acest punct nu ar fi despre libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei însăşi”, a mai sdăugat fostul secretar de stat american.
În ultimul mesaj video a preşedintelui ucrainean postat pe reţelele de socializare, acesta a susține că: „Indiferent de ceea ce face statul rus, există cineva care spune: «Să luăm în considerare interesele sale». Anul acesta, la Davos, s-a auzit din nou. În ciuda miilor de rachete ruseşti care lovesc Ucraina.
În ciuda faptului că zeci de mii de ucraineni au fost ucişi. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat la Bucea şi Mariupol. În ciuda oraşelor distruse. Şi în ciuda „lagărelor de filtrare” construite de statul rus, în care se ucide, se torturează, se violează şi se umileşte ca pe bandă rulantă”.
„Rusia a făcut toate acestea în Europa, dar, totuşi, la Davos, de exemplu, domnul Kissinger iese din trecutul profund şi spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei”, a adăugat Volodimir Zelenski.
Fostului secretar de stat american Henry Kissinger a vorbit prin legătură video la Forumul de la Davos. În comentariile sale, Kissinger a spus că: „Nu este vorba de un conflict de stat. Negocierile trebuie să înceapă în următoarele două luni, înainte de a crea tulburări şi tensiuni care nu vor fi uşor de depăşit. În mod ideal, linia de demarcaţie ar trebui să fie o revenire la status quo ante”, sugerând aparent că Ucraina ar trebui să accepte să renunţe la o mare parte din Donbas şi Crimeea.
„Continuarea războiului dincolo de acest punct nu ar fi despre libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei însăşi”, a declarat Henry Kissinger.