Kremlinul a declarat, joi, că regretă „prejudecățile nejustificate” ale Republicii Moldova în ceea ce privește Rusia, precum și că Moscova rămâne deschisă unor bune relații cu Chișinăul, potrivit Reuters preluată de The Jerusalem Post.
„Rusia a fost mereu – şi rămâne – deschisă stabilirii de relaţii de bună vecinătate şi reciproc avantajoase cu (Republica) Moldova. Regretăm sincer că conducerea R. Moldova manifestă prejudecăţi nejustificate şi neîntemeiate la adresa Moscovei. Suferă probabil de infectare cu rusofobie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Reuters preluată de Agerpres.
Republica Moldova a intrat în atenția publică încă de la începutul războiului din Ucraina, în contextul temerilor că micuțul stat, care se învecinează inclusiv cu Ucraina și are trupe ruse staționate în regiunea separatistă Transnistria, ar putea fi atras în conflict.
Un document oficial scurs de la Kremlin și intrat în posesia Rise Moldova arată că Rusia vrea să preia controlul asupra Republicii Moldova până în 2030. În planul Moscovei se vorbește inclusiv despre „contracarea politicii expansioniste a României în Moldova”, ca obiectiv rusesc pe termen mediu, până în 2025, dar și despre „contracararea colaborării RM cu NATO”.