Kremlinul dezminte că a livrat echipament separatiştilor ucraineni

Kremlinul dezminte că a livrat echipament separatiştilor ucraineni

Kremlinul a dezminţit duminică informaţii răspândite de către „premierul” „republicii populare Doneţk” (DPR) Aleksandr Zaharcenko, potrivit cărora Rusia a livrat echipament militar separatiştilor proruşi în Ucraina.

„Am repetat în mai multe rânduri că nu livrăm niciun echipament militar acolo”, a declarat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului.

Zaharcenko a anunţat că a primit „150 de echipamente militare, inclusiv 30 de tancuri şi alte blindate, relatează AFP.

El a mai spus că aproximativ 1.200 de oameni au fost antrenaţi timp de patru luni pe teritoriul rusesc” în „parlamentul” rebelilor.

Kievul a anunţat vineri că a „distrus” o parte a unei coloane de blindate ruseşti.

Pătrunderea acestei coloane pe teritoriu Ucrainei, observată de către jurnalişti britanici şi confirmată de către Kiev, a provocat un val de reacţii de indignare din partea occidentalilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`