Kremlinul a anunțat că nu va accepta plafonarea preţului la petrol: „Începând din acest an, Europa va trăi fără petrolul rus”

Publicat: 03 12. 2022, 17:53
Foto: Hepta/DPA Images / Ralf Hirschberger.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a transmis că Rusia nu va accepta plafonarea preţului pentru petrolul rusesc și analizează un răspuns la această măsură.

Reacția sa vine după ce UE, ţările din G7 şi Australia au decis să aplice un plafon de 60 de dolari pe baril.

De cealaltă parte, șeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Ermak, a declarat că plafonul de preţ pentru petrolul rusesc ar trebui redus la 30 de dolari pe baril.

Reacție de la Kremlin la plafonarea preţului pentru petrolul rusesc

„Nu vom accepta acest plafon”, a declarat Peskov, citat de Reuters.

El a mai spus că Rusia era pregătită pentru o astfel de decizie, dar nu a intrat în detalii.

De altfel, Moscova a transmis de mai multe ori de-a lungul timpului că nu va mai furniza petrol ţărilor care aplică un plafon, poziție reafirmată acum de Mihail Ulianov, ambasadorul rus pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena.

„Începând din acest an, Europa va trăi fără petrolul rus”, a transmis Ulianov.

UE, G7 + Australia au convenit să plafoneze prețul petrolului rusesc

Amintim că, joi, cele 27 de ţări ale Uniunii Europene au convenit să plafoneze preţul petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril, iar vineri țările din G7 și Australia au ajuns la acelașiacord.

Însă Andrii Iermak, șeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, a propus ca plafonul să scadă la 30 de dolari pe baril.

„Este tot ceea ce a propus grupul McFaul-Yermak, însă ar fi necesar să fie redus la 30 de dolari pentru a distruge mai repede economia inamicului”, a scris Andrii Iermak pe Telegram.