General-colonelul Igor Sergun, director al agenţiei militare ruse de spionaj GRU, a „murit subit” la vârsta de 58 de ani, informează Radio Free Europen-Radio Liberty, citând un comunicat al Kremlinului.
Potrivit agenţiei de stat Tass, Igor Sergun a murit duminică, însă Kremlinul nu a oferit detalii cu privire la cauzele morții directorului agenției ruse de spionaj.
În mesajul de condoleanțe pe care l-a transmis, președintele rus, Vladimir Putin, a precizat că Igor Sergun „întreaga viaţă servirii partiei şi forţelor armate”.
Asupra agenția de spionaj GRU există suspiciunea că a jucat un rol important în operațiunea secretă de preluare a controlului asupra Peninsulei ucrainene Crimeea, la începutul anului 2014. De asemenea, potrivit unor analiști militari, GRU ar fi avut o implicare și în coordonarea insurgenței din estul Ucrainei.
Igor Sergun figura pe lista oficialilor ruși sancționați de către Statele Unite și Uniunea Europeană, ca urmare a implicării Rusiei în conflictul din estul Ucrainei.
Analistul Michael Kofman, specializat în chestiuni legate de Rusia, susține că sancțiunile care l-au vizat pe directorul agenției militare de spionaj au reprezentat „o bună recunoaştere de către Occident a rolului GRU în acest conflict” armat.
Sergun a preluat postul de la generalul Aleksandr Şliahturov, care a demisionat în 2011. Succesorul lui nu a fost anunţat încă.