Kremlin: Declarațiile lui Biden referitoare la menținerea lui Putin la putere sunt alarmante

Publicat: 29 03. 2022, 15:35
Sursă foto: Hepta - DPA Images

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse a precizat că afirmațiile lui Biden potrivit cărora Vladimir Putin nu mai poate rămâne la putere sunt alarmant. Acesta le-a catalogat drept un apel pentru schimbarea lui Vladimir Putin de la putere după 22 de ani de guvernare, transmite Reuters.

„Vom continua să monitorizăm declarațiile președintelui american cu maximă atenție”, a mai declarat Peskov.

Vladimir Putin nu a comentat ieșirea lui Biden în prima sa apariție după discursul liderului de la Casa Albă. ”Insultele personale nu pot decât să marcheze relațiile dintre cei doi șefi de stat”, a afirmat Peskov.

Președintele Joe Biden a declarat luni că nu anunță o schimbare în politica SUA când a spus în timpul unui discurs din weekend că președintele rus Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere”.

Joe Biden nu își retrage remarca despre Putin

„Mi-am exprimat pur și simplu indignarea – el nu ar trebui să rămână la putere, așa cum, știi, oamenii răi nu ar trebui să continue să facă lucruri rele”, a spus Biden ca răspuns la o întrebare a lui Kaitlan Collins de la CNN. „Dar asta nu înseamnă că avem o politică fundamentală de a face orice pentru a-l doborî în vreun fel pe Putin”.

La două zile după întoarcerea lui Biden din Europa, comentariul improvizat despre Putin — „Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere” — a trezit numeroase semne de întrebare.

Casa Albă și Biden însuși au încercat rapid să minimizeze comentariul, care a fost făcut la sfârșitul unui discurs final de la Varșovia. Administrația și aliații spun că Biden nu a cerut schimbarea regimului pentru a-l înlătura pe Putin de la putere. Mai degrabă, ei susțin că Biden spunea că lui Putin nu i se poate permite să exercite putere asupra națiunilor vecine.