Reputaţia Laurei Codruţa Kovesi în afara ţării pentru lupta anticorupţie o aduce pe fosta şefă DNA în discuţiile din campania electorală din Ucraina de dinainte de turul 2 dintre comediantul Vladimir Zelensky şi preşedintele în funcţie Petro Poroşenko.
Mai exact, portalul ucrainean liga.net o menţionează pe Laura Codruţa Kovesi pe lista persoanelor dorite la Kiev de Vladimir Zelensky, în cazul în care acesta va câștiga alegerile prezidențiale din Ucraina. Acesta ar dori-o pe Kovesi pentru şefia Procuraturii Generale de la Kiev, susţin sursele citate de liga.net.
Contact de B1.ro, istoricul Armand Goşu, expert pe spaţiul ex-sovietic, numeşte această informațiedrept o mişcare populistă folosită în campania electorală pentru că anticorupția a devenit „bâtă împotriva adversarilor politici”. Acesta subliniază că nu există nicio şansă de a fi pusă în practică în cazul în care Zelinsky este ales preşedinte pe 21 aprilie, şi aduce aminte de oligarhii care îl sprijină în campanie, personaje ce ar fi primele care se vor opune întâririi luptei anticorupţie.
„Este o mişcare electorală, populism de doi bani. Ar fi interesant să vedem oligarhii, pe care îi are Zelinsky în spate să îi finanţeze campania electorală, ce părere au despre această năstruşnică idee. E total neserios. Anticorupţia a devenit o armă electorală, iar toate regimurile populiste folosesc anticorupţia pe post de bâtă împotriva adversarilor politici. Zelinski e ultimul care ar trebui să vorbească despre acest lucru”, a declarat Armand Goşu pentru B1.ro.
În ciuda faptului că portalul liga.net o numeşte direct pe Kovesi, echipa de campanie a lui Zelinski a refuzat să confirme vreun nume.
„Acum are loc procesul de analiză și selectare a candidaturilor privind numirea în funcțiile de stat care cad sub competența președintelui. Candidaturile vor fi anunțate până la turul doi al alegerilor, așa cum a promis Vladimir”, a transmis echipa lui Zelensky printr-un mesaj pe Facebook.
Comediantul Vladimir Zelensky este marea surpriză a alegerilor din Ucraina. Lipsit de orice experienţă politică, dar sprijinit de oligarhul Ihor Kolomoisky, acesta a câştigat primul tur al alegerilor în faţa unor nume cunoscute precum preşedintele în funcţie Petro Poroşenko sau fostul premier Yulia Timoşenko. Turul doi al alegerilor va avea loc pe 21 aprilie.