Pe stadionul din Pristina, Kosovo, au fost expuse 5.000 de rochii, reprezentația având ca scop denunțarea violențelor sexuale ca armă de război din timpul conflictului sârbo-kosovar din 1998-1999, scrie AFP, conform Agerpres.
Cele 5.000 de rochii, donații ale femeilor din Kosovo, dar și a soției fostului premier britanic Tony Blair, au fost agățate pe sârme de rufe pe întreg stadionul.
Prin acestă expoziție, artista kosovară, Alketa Xhafa-Mripa, și-a exprimat solidaritatea cu victimele și supraviețuitorii violențelor sexuale din timpul războiului. Președinta țării, Atifete Jahjaga, a declarat că se simte “bulversată” la inaugurarea evenimentului.
În timpul anilor 1990 pe acest teritoriu au avut loc mai multe conflicte, când între 20.000 și 50.000 de persoane au fost victimele unor violențe sexuale.
Foto: news.yahoo.com