Klaus Iohannis, vizită în Estonia: Președintele a mers la Unicorn Squad, o școală profesională de robotică destinată exclusiv fetelor (FOTO)

Publicat: 17 06. 2021, 19:50
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis se află într-o vizită de stat în Estonia. Joi, acesta a avut convorbiri cu premierul Kaja Kallas, și cu președintele Parlamentului, Jüri Ratas. Iohannis a făcut apoi mai multe vizite, inclusiv la start-up-ul Unicorn Squad.

Klaus Iohannis, vizită la start-up-ul Unicorn Squad din Estonia

Unicorn Squad a fost înființat în 2018 de omul de afaceri eston Taavi Kotka, ca școală profesională de robotică destinată exclusiv fetelor. Azi, sute de fete din toată țara participă la această mișcare. Se fac experimente în domeniile electricitate, multimedia, programare, fizică, tehnologie, inginerie. Vizitatorii pot afla informații din diverse domenii precum matematica analitică, știința materialelor, robotica sau programarea. De asemenea, ei își pot testa cunoștințele.

Foto: presidency.ro

Foto: presidency.ro

„Vizitele la Centrul e-Estonia și start-up-ul Unicorn Squad, proiecte de succes ale Estoniei din perspectiva digitalizării și inovației, au deschis oportunitatea intensificării cooperării româno-estone în aceste domenii de interes deosebit pentru cele două țări.

În cadrul discuțiilor, a fost evidențiat interesul comun pentru dezvoltarea cooperării în sectorul digital, în acest context Președintele Klaus Iohannis accentuând interesul pentru cooperarea în domeniul securității cibernetice și inteligenței artificiale, dată fiind experiența în acest domeniu a Estoniei și a României, care găzduiește noul Centru Cyber al Uniunii Europene”, a transmis Administrația Prezidențială.

Foto: presidency.ro

Foto: presidency.ro