Președintele Klaus Iohannis și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, au semnat un acord de cooperare în domeniul securității între România și Ucraina, joi, la Washington, conform anunțului făcut de Administrația Prezidențială.
Acordul cuprinde prevederi referitoare la sprijinirea integrării europene și euroatlantice a Ucrainei, promovarea securității în regiunea Mării Negre, sprijinul pentru Ucraina, instruire militară și exerciții, cooperarea în domeniul industriei de apărare, cooperarea în domeniul securității și amenințările nemilitare la adresa securității, dar și la redresarea și reconstrucția Ucrainei.
Acordul a intrat în vigoare la data semnării și este valabil pe o perioadă de 10 ani.
„România își va continua sprijinul multidimensional pentru Ucraina pe durata prezentului acord, cu aceeași dinamică din perioada 2022-2024. România va continua să sprijine Ucraina, atât timp cât este nevoie pentru ca Ucraina să prevaleze, menținând actualul nivel dinamic al asistenței, inclusiv pachetele de asistență militară convenite între cele două ministere ale apărării. În 2024, sprijinul suplimentar oferit de România va fi determinat de nevoile exprimate de Ucraina, în coordonare cu partenerii noștri și în conformitate cu procedurile existente între ministerele apărării din cele două țări. România va dona Ucrainei un sistem PATRIOT, în conformitate cu decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 20 iunie 2024”, se mai arată în acord.
Președintele României a fost întrebat de reporteri, miercuri, în marja summitului, despre decizia de a dona un sistem Patriot către Ucraina.
„România s-a transformat dintr-un stat care s-a rugat să primească ajutor de orice fel, vă amintiți anii ’90, primii ani din 2000, s-a transformat într-un stat care are forța, energia și capacitățile să exporte securitate în întreaga regiune. Este mare lucru. Este un drum complicat pe care îl avem în spatele nostru, un drum complicat pe care îl avem în față, dar România a devenit mai sigură, mai puternică și mai implicată, în special în ultimii 10 ani. Pretenția noastră este ca atunci când donăm sisteme de mare capacitate, gen PATRIOT, să fim compensați rezonabil”, a declarat Klaus Iohannis.
„Aceste lucruri se negociază și în aceste zile cu partenerul american, cu NATO, și deja s-au obținut primele progrese. Când se finalizează discuția, vom face publice discuțiile, vom fi într-o situație bună și după. Iar în ceea ce privește chestiunile pe care le-am spus chiar înainte, de întărire a Flancului, știți foarte bine că toate bazele americane și NATO din România sunt într-un proces amplu de extindere, de întărire, numărul efectivelor aliate crește constant, Kogălniceanu, Cincu etc., iar acest lucru este ceea ce ne dorim, dar este natural, în situația în care vrem un Flanc Estic puternic, acest lucru nu înseamnă doar hârtii și angajamente politice, înseamnă, practic, militari, dotări militare și proceduri și aceste lucruri toate vor fi îmbunătățite la Summitul din aceste zile, de aici, de la Washington”, adăuga șeful statului.