Klaus Iohannis: România va găzdui din nou Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Vom analiza toate posibilitățile de a ajuta Ucraina și vom încuraja noi investiții pentru proiectele strategice (VIDEO)

Klaus Iohannis: România va găzdui din nou Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Vom analiza toate posibilitățile de a ajuta Ucraina și vom încuraja noi investiții pentru proiectele strategice (VIDEO)
Foto: Klaus Iohannis / Facebook

Președintele Klaus Iohannis a transmis luni, la finalul celui de-al șaptelea Summit al Inițiativei celor Trei Mări, la care a participat, că anul viitor România va găzdui din nou acest format și va încuraja noi investiții pentru proiectele strategice de interconectare în transport, energie și domeniul digital. De asemenea, vor fi analizate toate posibilitățile pentru a fi ajutată Ucraina.

Iohannis: Ca viitoare gazdă a Summitului Inițiativei celor Trei Mări, România va încuraja investițiile

„Am participat astăzi, la Riga, la al șaptelea Summit al Inițiativei celor Trei Mări. În contextul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina, Summitul reflectă unitatea în reafirmarea hotărâtă a valorilor și a intereselor noastre comune.

În 2023, România va găzdui din nou acest eveniment major, dovadă a importanței pe care o acordă acestui format regional de cooperare. Vom încuraja, astfel, noi investiții pentru proiectele strategice de interconectare în transport, energie și domeniul digital.

Sunt demersuri concrete, care reduc decalajele de dezvoltare și contribuie la creșterea economică a regiunii, în beneficiul prosperității cetățenilor noștri, inclusiv ca răspuns la provocările actuale de la granițele noastre”, a transmis șeful statului, într-o postare pe Facebook.

Klaus Iohannis, declarații de la Riga

Aflat la Riga, Iohannis a spus că summitul a avut loc într-un „moment-cheie pentru Europa”, dată fiind „agresiunea premeditată, nejustificată, neprovocată şi ilegală a Rusie în Ucraina”.

Prin urmare, miza summitului a fost acum chiar mai mare.

„Am analizat modul în care Iniţiativa trebuie să se poziţioneze în actualul context de securitate, mai ales contribuţia pe care poate să o aducă prin implementarea proiectelor strategice de interconectare, în cele trei domenii de bază: transport, energie şi digital.

E important să recalibrăm răspunsul nostru, concentrându-ne și pe îndeplinirea obiectivelor de bază ale Iniţiativei”, a explicat Iohannis, într-o conferinţă de presă comună cu preşedinţii Letoniei şi Poloniei.

Șeful statului a precizat apoi că președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit și el la summit prin videoconferință, cerând din nou sprijin pentru țara sa.

Iohannis, despre sprijinul pe care România îl oferă Ucrainei, Rep. Moldova și Georgiei

„Am reiterat sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei şi cetăţenilor săi, atât prin demersuri bilaterale, cât şi în cadru multilateral. (…)

Ca ţară gazdă a viitorului Summit şi a Forumului de Afaceri al Iniţiativei, România va analiza toate posibilităţile prin care Iniţiativa poate ajuta Ucraina. Ne vom concentra mai ales asupra proiectelor de interconectare la care Ucraina ar putea participa, ca partener al Iniţiativei”, a mai declarat președintele României.

Acesta a precizat apoi că România are convingerea fermă că şi Republica Moldova şi Georgia trebuie să primească acelaşi sprijin.

„România va continua să contribuie la reducerea decalajelor de dezvoltare şi la consolidarea rezilienţei în regiunea Celor Trei Mări, în beneficiul prosperităţii cetăţenilor noştri, inclusiv ca răspuns concret la provocările de azi”, a mai afirmat Klus Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)