Klaus Iohannis, avertisment de la tribuna ONU: Există în continuare conflicte nerezolvate în zona Mării Negre (VIDEO)

Publicat: 26 09. 2018, 21:54

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri, de la tribuna Adunării Generale a ONU, despre amenințările la adresa securității globale, precizând că există în continuare conflicte nerezolvate în zona extinsă a Mării Negre.

În intervenţia naţională în cadrul dezbaterilor celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU care are loc la New York, șeful statului a subliniat și că terorismul trebuie să primească un răspuns coordonat la nivel global.

„Avem datoria să explicăm mai bine care sunt provocările actuale la adresa păcii, echității și sustenabilității societăților noastre și să vorbim mai mult despre rolul jucat de ONU în abordarea acestora.

Este necesar să explicăm că ne confruntăm cu amenințări grave la adresa securității, că terorismul trebuie să primească un răspuns coordonat la nivel global, că proliferarea armelor de distrugere în masă și mijloacele lor de livrare rămân amenințări existențiale pentru securitatea globală.

Evidențierea acestora este necesară, dar nu suficientă. Trebuie să le abordăm propunând soluții clare.

România acționează în regiunea sa în acest sens. Există în continuare conflicte nerezolvate în zona extinsă a Mării Negre, care reprezintă amenințări serioase pentru regiune și pentru securitatea internațională”, a declarat Klaus Iohannis în intervenția sa de la New York.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.