Klaus Iohannis, la Chișinău: Societatea din Republica Moldova oferă un exemplu demn de urmat întregii regiuni (VIDEO)
Președintele Klaus Iohannis se află, vineri, la Chișinău, unde a participat la evenimentele prilejuite de împlinirea a 30 de ani de Independență a Republicii Moldova. Într-o conferință comună cu președinții Maia Sandu, Andrzej Duda și Volodimir Zelenschi, Iohannis a vorbit despre relația specială dintre România și Republica Moldova, dar și despre parcursul proreformă și european pe care moldovenii l-au ales.
Klaus Iohannis, discurs la Chișinău
„Sunt deosebit de bucuros să revin la Chișinău în acest moment de sărbătoare, la aniversarea a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Tot astăzi sărbătorim și 30 de ani de la stabilirea relațiilor noastre diplomatice, România fiind primul stat din lume care a recunoscut independența Republicii Moldova. De altfel, România și Republica Moldova sunt unite printr-o legătură extrem de trainică – comunitatea de limbă, cultură și istorie.
Mă aflu la Chișinău astăzi și pentru a reconfirma angajamentul ferm și amplu al României în sprijinul proceselor de reforme și de integrare europeană asumate de autoritățile din Republica Moldova. În toată această perioadă, România a fost cel mai apropiat și cel mai sincer prieten al Republicii Moldova. Am onorat de fiecare dată, în mod consecvent, angajamentele asumate în beneficiul direct al cetățenilor Republicii Moldova. Am depus mereu eforturi consistente pentru a veni în sprijinul dezvoltării și modernizării Republicii Moldova și am acționat pentru a menține Republica Moldova ca prioritate pe agenda Uniunii Europene.
Este prima vizită pe care o efectuez la Chișinău după desfășurarea alegerilor anticipate din 11 iulie și după formarea noului Guvern. Doresc să adresez cu acest prilej, încă o dată, felicitări doamnei Președinte și forțelor politice pro-reformă pentru victoria obținută la aceste alegeri.
Totodată, felicit cetățenii Republicii Moldova pentru maturitatea, responsabilitatea și spiritul democratic demonstrate. Nu poate decât să ne bucure că societatea din Republica Moldova a optat cu atâta fermitate pentru înscrierea pe un parcurs pro-reformă și european ireversibil și că oferă un exemplu demn de urmat întregii regiuni.
Rezultatul alegerilor deschide drumul Republicii Moldova către o dezvoltare solidă, în beneficiul întregii societăți”, a declarat Klaus Iohannis.