Klaus Iohannis l-a eliberat din poziția de consilier prezidențial pe Bogdan Aurescu. Funcția pe care o va ocupa fostul șef al MAE

Publicat: 30 01. 2024, 17:11
Foto: Facebook @ Ministerul Afacerilor Externe

Președintele Klaus Iohannis l-a eliberat din funcția de consilier prezidențial pe Bogdan Aurescu, care va deveni judecător al Curții Internaționale de Justiție a ONU, conform comunicatului transmis marți de Administrația Prezidențială.

Bogdan Aurescu, eliberat din funcția de consilier prezidențial

Președintele a semnat marți decretul pentru a-l elibera pe Bogdan Aurescu din poziția de consilier prezidențial de joi, 1 februarie.

„La data de 9 noiembrie 2023, Adunarea Generală și Consiliul de Securitate ale Organizației Națiunilor Unite l-au ales pe domnul Bogdan-Lucian Aurescu în calitate de Judecător al Curții Internaționale de Justiție a Organizației Națiunilor Unite, pentru un mandat care începe la data de 6 februarie 2024”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis a numit un nou ambasador

Tot marți, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru „acreditarea doamnei Theodora-Magdalena Mircea, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Cuba, în Federația Saint Kitts și Nevis, în Antigua și Barbuda, în Saint Vincent și Grenadine, în Uniunea Dominica, în Comunitatea Bahamas, Saint Lucia, Jamaica, Grenada, Barbados, și în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Trinidad și Tobago, cu reședința la Havana”.