Klaus Iohannis, înaintea Consiliului European: „România continuă demersurile pentru finalizarea procesului de aderare la Spațiul Schengen”
Klaus Iohannis a declarat că unul dintre subiectele pe agenda Consiliului European va fi progresele înregistrate în domeniul migrației.
“Voi evidenția încă o dată contribuția substanțială a României la protejarea frontierei externe a UE. Totodată voi sublinia că România continuă demersurile pentru finalizarea procesului de aderare la Spațiul Schengen prin ridicarea cât mai curând posibil și a controalelor de la frontierele terestre”.
De asemenea, liderii UE vor aborda și situația din Orientul Mijlociu:
“Suntem încă în căutarea unei voci comune dar este clar că nevoia de dialog cu ambele părți este esențial și în final trebuie găsită o soluție pe termen lung. În acest sens avem un schimb de opinii cu secretarul genera ONU care se va desfășura chiar la începutul sesiunii.
Eu voi arăta că România a continuat să acorde asistență umanitară populației civile din Gaza, fie în plan bilateral, fie prin canalele partenerilor. Vom avea un schimb de idei asupra agendei strategice asupra UE astfel încât să putem veni cu propuneri concrete la Cosniliul European de vară din iunie 2024”.