Klaus Iohannis îi îndeamnă pe români să meargă la vot pe 6 decembrie: Alegerile se câștigă la urne, se câștigă prin vot / PSD și-a bătut joc de țară, de justiție și de investiții publice” (VIDEO)

Publicat: 03 12. 2020, 17:21

În cursul zilei de joi, președintele a vizitat Centrul de vaccinate anti-COVID, amenajat la Romexpo. La finalul vizitei, șeful statului a discutat despre campania de vaccinare ce va fi demarată în țara noastră odată cu sosirea vaccinului, dar și despre campania electorală desfășurat în ultimele săptămâni.

Iohannis le-a reamintit românilor cât de important este să meargă la vot în data de 6 decembrie, la alegerile parlamentare din 2020, atrăgând atenția asupra faptului că victoria se vede la urne:

„Acum, foarte pe scurt, ceva și despre altă campanie, despre campania electorală. Este ușor de observat că în ultimele zile tot mai des auzim despre sondaje, toată lumea, toate partidele prezintă sondaje. Într-un fel este bine. Cam în toate sondajele, câștigător este dat Partidul Național Liberal, ceea ce este un lucru bun. Și eu îmi doresc să câștige Partidul Național Liberal, dar dați-mi voie să vă spun, dragi români, alegerile nu se câștigă în sondaje, alegerile se câștigă la urne, alegerile se câștigă prin vot.

Așadar, vă rog să mergeți şi să votați! Este extrem, extrem de important. Aţi fost alături de mine în 2019, în primăvară, la referendum, şi am reușit să oprim ciopârțirea legilor justiției. Aţi fost alături de mine la alegerile prezidențiale şi, dragi români, mergeți la vot!

Mergeți la vot ca să nu pățim ca în decembrie 2016, când, printr-o prezență scăzută la vot, a câștigat PSD şi a urmat coșmarul de ani de zile, în care PSD şi-a bătut joc de ţară, şi-a bătut joc de justiție, şi-a bătut joc de investiții publice. Așa ceva nu ne mai dorim! În consecință, vă rog să mergeți la vot! Votați! Alegerile se câștigă prin vot. Aţi fost alături de mine, votați echipa cu care vom reconstrui România, votați pentru România normală!”, a declarat șeful statului, în cursul zilei de joi, după vizita la centrul de vaccinare anti-COVID de la Romexpo.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.