Klaus Iohannis, apel lansat din Germania: În aceste vremuri neliniștite și greu predictibile, să conferim proiectului european o nouă dinamică, încredere și viziune
Preşedintele Klaus Iohannis a primit, sâmbătă, la München, premiul „Franz Josef Strauß” din partea Fundaţiei Hanns Seidel.
În discursul pe care l-a susținut le ceremonia care a avut loc la Palatul Regal din München, șeful statului a vorbit despre relațiile puternice dintre România și Germania, punând accent pe ideea că UE trebuie să-și păstreze unitatea, ”valorile şi principiile fundamentale şi să identifice căi concrete pentru a fi mai apropiată de cetățenii săi”.
„Relațiile dintre România și Germania sunt puternice, de natură strategică și au ca fundament numeroase reușite comune, dar și dorința de a construi împreună un viitor mai bun pentru Europa. Avem o dinamică deosebită a consultărilor politice, caracterizate de o viziune comună pe teme europene, de securitate și de politică externă. Relațiile economice bilaterale s-au dezvoltat consistent astfel că nivelul schimburilor comerciale au ajuns la peste 30 de miliarde de euro astăzi.
Investitorii germani au investit, în ultimii 25 de ani, constant și sustenabil în România, contribuind la transferul tehnologic și la creșterea competitivității economiei românești. Germania este cel mai important partener comercial al României și al doilea cel mai mare investitor în economia noastră, cu aproximativ 7.000 de companii și peste 300.000 de locuri de muncă create.
România are și cu landul Bavaria o cooperare excelentă din punct de vedere politic, economic și cultural. Aș dori să salut în mod special și să laud comunitatea de români din Bavaria, care s-a integrat exemplar și care este una din cele mai vechi și mai active comunități de români din Occident, având un rol neprețuit la aprofundarea și consolidarea relațiilor noastre bilaterale, la fel ca și reprezentanții etnicilor germani originari din România – sașii transilvăneni și șvabii. Minoritatea română din Germania și cea germană din România – sași transilvăneni, șvabii bănățeni și sătmăreni, landlerii – reprezintă un element cheie în arhitectura relațiilor noastre bilaterale, fiind un adevărat catalizator al dialogului între țările noastre și un catalizator al relațiilor noastre, având rol de pod în relațiile bilaterale”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Șeful statului a vorbit și despre faptul că românii sărbătoresc în 2018, 100 de ani de la Marea Unire și a amintit, în acest context, că ”minoritatea germană din Transilvania a fost prima care a susținut Declarația de la Alba Iulia, recunoscând astfel Unirea”.
”2018 este, din punct de vedere istoric, un punct crucial de referință în istoria modernă a României: la 1 Decembrie 1918 a avut loc la Alba Iulia Marea Adunare Națională. Au participat 100.000 de oameni și au hotărât unirea Transilvaniei cu Regatul. În același an avusese loc și unirea cu regiunile Bucovina și Basarabia. La Alba Iulia au fost prezenți reprezentanți ai tuturor partidelor, confesiunilor și straturilor sociale, care au susținut Unirea.
Minoritatea germană din Transilvania a fost prima care a susținut Declarația de la Alba Iulia, recunoscând astfel Unirea.
O sută de ani mai târziu, România a devenit o ţară care, prin societatea sa deschisă, prin performanță economică, prin conduita faţă de cetăţean şi prin raportarea la construcția europeană contribuie solid la păstrarea unităţii UE de care este acum mai mult decât oricând nevoie. România a dovedit între timp că este un partener responsabil și de încredere.
România se pregătește să îşi asume pentru întâia oară, în prima parte a anului 2019, Președinția Consiliului UE, un test al maturității noastre europene, în cadrul căruia România îşi va aduce contribuția în rezolvarea problemelor actuale.
Este datoria noastră ca, în aceste vremuri neliniștite și greu predictibile, să conferim proiectului european o nouă dinamică, încredere și viziune. La 9 mai 2019 orașul Sibiu va găzdui un important Summit, care va influența în mod decisiv viitorul proiectului european.
Soluția ține de noi toți și constă în angajarea pe calea solidarității şi a unității, în mod pragmatic şi credibil. Important este ca Uniunea Europeană să-și păstreze, în mod onest, valorile şi principiile sale fundamentale şi să identifice căi concrete pentru a fi mai apropiată de cetățenii săi, a căror securitate și prosperitate să fie garantate. Sunt convins că un proiect european în acești parametri reprezintă calea prin care vom reuși să progresăm către o Europă prosperă, puternică şi sigură.
România consideră că doar prin unitatea statelor membre pot fi preîntâmpinate tendințele de divizare pe care, din păcate, le întâlnim astăzi în interiorul Uniunii.
Românii cred cu tărie în proiectul european, în capacitatea sa de a asigura democrația şi prosperitatea cetățenilor europeni. Asemenea concetățenilor mei, sunt și eu încrezător în forţa proiectului european. Am convingerea că, prin dialog şi prin cooperarea noastră strânsă, Uniunea Europeană va depăși întărită această perioadă în care este supusă unor adevărate teste de rezistență”, a mai spus Klaus Iohannis.
„Au existat mereu oameni, actori ai istoriei, care și-au asumat riscuri, în ciuda tuturor adversităților, au continuat să își facă datoria. Unul dintre acești oameni a fost Franz Josef Strauß, a cărui moștenire de valori și principii trebuie să o apărăm, aceasta fiind datoria noastră. De aceea, sunt mândru că sunt unul dintre laureații Fundației Hanns Seidel. Dezvoltare, deschidere, coeziune, solidaritate și toleranță, toate acestea înseamnă o Europă mai bună. Și de toate acestea avem acum nevoie, mai mult ca oricând”, a conchis președintele.