Klaus Iohannis, discuție la telefon cu Volodimir Zelenski: „Vom avea grijă de toți cetățenii ucraineni care ajung în România”

Publicat: 13 03. 2022, 21:29
Foto: presidency.ro

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că a discutat la telefon cu omologul român, Klaus Iohannis, și cu președinta Slovaciei, Zuzana Caputova. El le-a mulțumit pentru sprijinul pe care cele două țări îl acordă Ucrainei de când aceasta a fost invadată de forțele rusești. Iohannis l-a asigurat pe Zelenski de sprijinul României.

Discuție Zelenski – Iohannis

„Continuăm discuțiile cu partenerii internaționali. I-am informat pe președinta Zuzana Caputova și pe președintele Klaus Iohannis despre contracararea agresiunii ruse, crimele de război comise de forțele rusești, mai ales asupra civililor, și le-am mulțumit pentru sprijinul acordat poporului ucrainean. Am discutat și de drumul nostru spre UE”, a scris Volodimir Zelenski, pe Twitter.

Un mesaj a transmis pe aceeași rețea socială și Klaus Iohannis: „Tocmai am avut o conversație la telefon cu președintele Zelenski. L-am asigurat de întreg sprijinul României pentru Ucraina la nivel bilateral, dar și în interiorul UE. Centrul umanitar din Suceava a început deja să trimită ajutoare. Vom avea grijă de toți cetățenii ucraineni care ajung în România”.

Prima Doamnă a Ucrainei, mulțumiri pentru România

Recent, Prim Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a mulțumit României pentru modul în care i-a primit pe refugiații ucraineni.

„Polonia, Slovacia, România, Ungaria și Republica Moldova s-au arătat nu doar ca vecini la graniță, ci ca popoare cu adevărat frățești. Vă mulțumim că ați acceptat ucrainenii ca pe ai voștri”, a transmis soția lui Volodimir Zelenski.

Un mesaj de mulțumire pentru țara noastră a avut și Kamala Harris, vicepreședinta SUA, în timpul vizitei sale în București.