Președintele Klaus Iohannis reacționează după atacurile din capitala daneză.
Șeful statului condamnă cu fermitate atacurile teroriste de la Copenhaga, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
”Acțiunile teroriste au început la un centru cultural, în cursul unei dezbateri privind islamismul și libertatea de expresie, și au continuat în apropierea unei sinagogi din centrul capitalei daneze. După atentatele din luna ianuarie, de la Paris, sunt vizate din nou libertatea de expresie și diferențele religioase. România își reafirmă sprijinul față de lupta împotriva terorismului și față de măsurile europene de combatere și descurajare a oricăror tentative de terorism”, se arată în comunicatul citat.
”În același timp, toleranța față de credințele religioase ale popoarelor trebuie să fie respectată și cultivată atât în presă cât și în discursurile publice”, mai transmite Președinția.
Două atacuri armate au avut loc în ultimele ore în capitala daneză. Sâmbătă după-amiaza, două persoane au deschis focul asupra centrului cultural Krudttønden din cartierul Østerbro, la Copenhaga, unde se desfăşura o dezbatere despre artă, blasfemie şi libertatea de exprimare. Un al doilea atac a avut loc în timpul nopții de sâmbătă spre duminică. Un bărbat înarmat a deschis focul în apropierea sinagogii de pe strada Krystalgade, la aproximativ cinci kilometri de scena primului atac armat.