Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, în timp ce se afla la Washington, la un summit NATO extraordinar, faptul că România se va alătura unui coridor de mobilitate militară, alături de Bulgaria și Grecia. „Este o inițiativă care ne aparține”, a completat președintele.
“În ceea ce privește consolidarea posturii pe flancul estic, noi urmărim în mod concret să ne asigurăm că planurile de apărare ale Alianței pot fi executate întocmai.
Dincolo de exprimările tehnice pe care le veți auzi în zilele care urmează, acest lucru se traduce inclusiv prin asigurarea necesarului de forțe și capabilități, continuarea eforturilor în domeniul mobilității militare și protecția infrastructurii critice.
Am accentuat de-a lungul acestui an, de la ultimul summit până acum, importanța mobilității militare. Și iată că, aici, la Washington, România se va alătura unui coridor de mobilitate militară, alături de Bulgaria și Grecia. Este o inițiativă care ne aparține.
Suntem gata să ne asumăm în continuare un rol activ, inclusiv prin găzduirea de structuri solide de comandă și control.
De asemenea, în marja acestui summit, vom definitiva cu Bulgaria decizia anunțată anul trecut la Vilnius, de creare a unui comandament regional pentru forțele speciale, pe care ambii aliați, România și Bulgaria, îl pun la dispoziția NATO”.