Potrivit agenției de presă Xinhua, citată de agerpres, liderul nord-coreean Kim Jong-Un i-a declarat unui emisar al președintelui chinez Xi Jinping că dorește îmbunătățirea relațiilor dintre Phenian și Seul.
Afirmația liderului nord-coreean a fost dată cu o zi înainte de parada militară anunțată ca fiind cea mai impresionantă paradă organizată la Phenian. Cel căruia Kim i-a declarat aceste lucruri este Liu Yunshan, un membru de înalt nivel al conducerii chineze.
Potrivit presei chineze, Kim i-a declarat lui Liu că Phenianul dorește “o atmosferă externă pașnică și stabilă, într-un moment în care încearcă să-și dezvolte economia și să îmbunătățească viața de zi cu zi a poporului”. Tot acesta a declarat și că este „dispus să facă eforturi pentru a îmbunătăți relațiile dintre Nord și Sud și a salva stabilitatea din peninsulă”.
La rândul său, Kim a declarat că menținerea păcii și stabilității în peninsulă este “benefică pentru toate părțile”, dar și că Beijingul „este dispus să coopereze cu Phenianul pentru o reluare rapidă a negocierilor de pace asupra problemei nucleare”.