Kievul susține că sprijinul Rusiei pentru scrutinul separatiștilor subminează procesul de pace

Publicat: 28 10. 2014, 15:48
Foto: uacrisis.org

Un diplomat ucrainean de rang înalt a declarat, amrți, că sprijinul adus de Moscova alegerilor organizate duminica viitoare de separatişti în estul Ucrainei „subminează procesul” de pace, relatează AFP.

„Intenţia Rusiei (de a recunoaşte acest scrutin) subminează detensionarea şi procesul de pace, slăbind în acelaşi timp încrederea în ea însăşi, în calitate de partener internaţional sigur”, a declarat Dmitro Kuleba, un oficial de rang înalt din Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe.

Declaraţiile lui Kuleba intervin la scurt timp după ce ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat marţi că Rusia va recunoaşte rezultatele alegerilor legislative şi prezidenţiale organizate la 2 noiembrie de rebelii proruşi în regiunile controlate de ei în estul Ucrainei.

„Sperăm că alegerile vor fi organizate aşa cum s-a convenit şi noi vom recunoaşte, bineînţeles, rezultatele”, a declarat Serghei Lavrov în cursul unui interviu realizat de cotidianul rus Izvestia.

„Sperăm că exprimarea poporului va fi liberă şi că nimeni nu va încerca să o perturbe din exterior”, a adăugat el.