Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți seara la Antena 3 că are „o relație corectă” și „bună” cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, și a spus că acest lucru este de notorietate, transmite G4Media.ro.
Liderul UDMR spune că relația sa cu premierul Ungariei este una „corectă, bună”.
„O relație corectă, bună, asta se știe, nu spun o noutate. Dacă se schimbă ceva, vă anunț. Încă nu s-a schimbat nimic”, a declarat Kelemen Hunor.
Fostul vicepremier a criticat România pe motiv că n-ar fi parte a cooperării regionale.
„Și pentru România e absolut necesar să aibă relații bune cu Serbia, Ungaria, Bulgaria, cu țările din Balcanii de Vest. Putem să-i ajutăm și pe moldoveni mai ușor. Nu înseamnă că trebuie să faci ce face celălalt, ci că îți cauți parteneri”, a adăugat Kelemen Hunor.