Kamala Harris susține că Donald Trump nu mai este de acord cu o dezbatere pe 10 septembrie: „Se pare că dă înapoi”

Publicat: 26 07. 2024, 08:40
Actualizat: 31 07. 2024, 20:28
Sursă foto: Hepta - Zuma Press / Bob Karp

Kamala Harris, probabil candidatul democraților la președinția SUA după ce Joe Biden s-a retras, a publicat recent pe aplicația X (fosta Twitter) că Donald Trump a fost inițial de acord cu o dezbatere pe 10 septembrie, dar acum „pare că dă înapoi”.

Donald Trump nu ar fi de acord cu o dezbatere cu Kamala Harris pe 10 septembrie

„Trump a fost de acord cu o dezbatere pe 10 septembrie. Acum se pare că dă înapoi. Alegătorii merită să vadă ecranul împărțit care există pe scena de dezbatere. Sunt gata. Deci să îi dăm drumul”, a scris Harris pe X.

Un acord între echipa de campanie a lui Trump și cea a președintelui Biden a fost încheiat de ABC News pentru televizarea unei dezbateri programate pentru 10 septembrie. Recent, fostul președinte american Donald Trump a sugerat o dezbatere care ar avea loc pe Fox News Channel, scrie G4Media.

Donald Trump a atacat-o recent pe Kamala Harris, susținând că este „forța motrice ultra liberală” și că ar trebui să fie considerată responsabilă pentru politicile administrației Biden cu privire la imigrație.

„Ea este o nebună de stânga radicală care ne va distruge țara dacă va fi aleasă vreodată”, a spus el.