Kamala Harris a ocolit răspunsul privind aderarea Ucrainei la NATO

Kamala Harris a ocolit răspunsul privind aderarea Ucrainei la NATO
Kamala Harris, vicepreședinta SUA, a vorbit la Conferinţa de Securitate de la Munchen despre „sancţiuni economice severe şi rapide” în cazul în care Rusia va ataca Ucraina. Foto: Hepta - Zuma Press / Michael Brochstein

Washingtonul va aborda posibila intrare a Ucrainei în NATO „dacă și când va ajunge în acel punct”, a spus vicepreședintele Kamala Harris cu privire la viitoarele sale politici, dacă va fi aleasă președinte, într-un interviu difuzat pe 7 octombrie, relatează presa ucraineană și CNN.

Kamala Harris lasă în suspans discuția despre aderarea Ucrainei la NATO

„Toate acestea sunt chestiuni pe care le vom aborda dacă și când va ajunge la acel punct. În acest moment, sprijinim capacitatea Ucrainei de a se apăra împotriva agresiunii neprovocate a Rusiei”, a spus candidata democrată la Casa Albă.

Harris s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă luna trecută, prilej cu care și-a reiterat sprijinul neclintit pentru această țară aflată în război.

„Am fost mândră să fiu alături de Ucraina – voi continua să fiu alături de Ucraina și voi lucra pentru a mă asigura că Ucraina va învinge în acest război, pentru a fi în siguranță, a fi sigură și prosperă.”

Harris a spus că nu va avea o întrevedere cu președintele rus Vladimir Putin pentru a negocia o soluție de a pune capăt războiului din Ucraina.

„Ucraina trebuie să aibă un cuvânt de spus în viitorul Ucrainei”, a spus ea.

Premierul slovac, Robert Fico, a declarat recent că el va bloca aderarea Ucrainei

Harris a sublinia că „nu va exista un succes în ceea ce privește încheierea războiului fără ca Ucraina și Carta ONU să participe la cum va arată acel succes”.

În pofida așteptărilor mari ale Kievului, ultimele două summit-uri aliate au adus doar noi pași către aprofundarea cooperării Ucraina-NATO, precum și o declarație conform căreia aceasta se află pe o cale de aderare „ireversibilă”, notează Kyiv Independent.

În timp ce administrația Biden a fost ezitantă în privința aderării Ucrainei la NATO, apropiații lui Trump s-au pronunțat mai deschis împotriva acesteia.

Partenerul de candidatură al lui Trump, JD Vance, a sugerat că planul de pace al candidatului republican ar putea presupune renunțarea Kievului la aspirațiile sale la NATO și crearea unei „zone demilitarizate” între Ucraina și Rusia.

De asemenea, premierul slovac Robert Fico a declarat recent că el va bloca aderarea Ucrainei, care ar necesita acordul tuturor celor 32 de state membre.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`