Justin Trudeau a cerut Comisiei Europene să aplice Acordul de liber schimb dintre Canada și UE

Publicat: 28 06. 2017, 21:10
foto: sheknows

Premierul Canadei, Justin Trudeau, a solicitat președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, să aplice cât mai repede Acordul de Comerț Liber (CETA) între Canada și UE, au afirmat miercuri serviciile sale.

"Primul ministru Trudeau a cerut ca acordul să fie aplicat cât mai curând posibil, în mod provizoriu, astfel încât beneficiile sale să poată fi concretizate" pentru toti partenerii, se arată în rezumatul conversației telefonice dintre cei doi lideri, potrivit Agerpres.

Acordul a fost votat de parlamentele canadiene și europene și ar putea intra în vigoare cât de curând, deși nu toate țările membre UE au fost de acord cu el.

Un diplomat european a afirmat luni că, din punctul lui de vedere, acordul ar putea intra în vigoare în câteva săptămâni.